Caietul cu cântece, casetofonul şi dragostea pentru muzică :)

De mult n-am mai cântat ca în copilărie... Azi mi-am adus aminte de acea stare de fericire când cântam din toate puterile şi nu-mi păsa că mă aud vecinii.

Ţin minte şi-acum ziua când mi-am cumpărat pentru prima dată un casetofon. Era un cadou de la ai mei, "de Anul Nou". Atât de fericită eram... Aveam doar 2-3 casete cu muzică, dar nu asta conta. Conta că avea funcţia "Rec", iar eu puteam să înscriu muzică de la radio... dar, mai ales, că puteam să-mi "împlinesc" visul de a deveni cântăreaţă şi să înregistrez casete cu vocea mea (cum s-ar zice să am propriile albume :))

Aveam şi un caiet cu cântece. Îl am şi acum. Eram tare mândră de el şi îl purtam cu mine la toate taberele de vară sau pe unde mă mai duceam cu prietenii. Scriam acolo cele mai noi cântece, căutam şi fotografii de-ale cântăreţilor de prin reviste, le decupam şi le încleiam. Era un caiet unic. Comoara mea. Pe atunci nu prea era "la modă" internetul şi chiar dacă aveai net, nu prea găseai versurile la melodii... Aşa că, eu înscriam pe casetă fiecare cântec care îmi plăcea (de la radio sau TV) şi apoi scriam, cuvânt cu cuvânt, textele pe foaie  Când am descoperit site-ul versuri.ro eram cea mai fericită... :)) Cheltuiam ore întregi căutând tot felul de melodii, pe care le scriam apoi în caieţelul meu magic...

Când aveam textul melodiei preferate, porneam muzica şi nu mă lăsam până nu ajungeam la "perfecţiune" şi până nu reuşeam să imit în tocmai tonalitatea şi fiecare "ooo" sau "eeee" al cântăreţei/cântăreţului. Ehhh! Ce fericire era când eram singură acasă şi nu mă auzea nimeni (aşa credeam eu, pereţii însă tot aveau urechi)... Nu faceam altceva, decât să cânt...
Azi mi-am amintit de acele senzaţii. Mi-am luat liber de la serviciu, ca să lucrez la teză şi... la un moment dat, am simţit că vreau să fac altceva, că am nevoie de un respiro, ca să adun energie.. Am găsit-o în muzică.

Am cântat melodia Ucrainei de la Eurovisionul din acest an, până a început să mă doară gâtul şi am simţit că m-am umplut suficientde energie. Mă simt bine. Continuu lucru. :)
Ascultaţi şi cântaţi şi voi! :)



şi versurile:

Mika Newton - Angel (Eurovision 2011 - Ucraina)
When you look into my eyes,

World becomes a better place.
And you know deep inside
Love is taking all the space.

   Baby, I love you...
   And you?

Chorus:
    We are birds,
    We fly so high and we are falling down,
    When I dream of you,
    My dream is so fearless.
           We are people of the planet, we live human lives,
           We are angels, we're in danger, we are crystal white...
           Crystal white...

When you look into my eyes,
Sun is touching mountain top.
When you look into my eyes,
It will never have to stop.

   Baby, I love you...
   And you?

Chorus:
     We are birds,
     We fly so high and we are falling down,
     When I dream of you,
     My dream is so fearless.
     We are people of the planet, we live human lives,
     We are angels, we're in danger, we are crystal white...
     Crystal white...

Instrumental: 

     We are birds,
     We fly so high and we are falling down,
     When I dream of you,
     My dream is so fearless.
     We are people of the planet, we live human lives,
     We are angels, we're in danger, we are crystal white...

     We are birds,
     We fly so high and we are falling down,
     When I dream of you,
     My dream is so fearless.
     We are people of the planet, we live human lives,
     We are angels, we're in danger, we are crystal white...
     Crystal white...

Minunată melodia, nu?


O mai ascult, o dată şi mă apuc de lucru. :)


Video de promovare

M-am îndrăgostit... de păpuşi

Azi am descoperit o nouă pasiune pentru mine - păpuşile hand made. Nu că m-aş fi apucat să le confecţionez (nu cred că aş putea face vreodată aşa minunăţii...) şi nici să le colecţionez (chiar dacă mă tentează)... Pur şi simplu m-am îndrăgostit de ele... 


Am dat de ele întâmplător. Căutam ceva pe Google image (nici nu mai ştiu ce anume), când mi-a atras atenţia o imagine cu o păpuşă cu ochi absolut superbi... Am dat clik şi... m-am pierdut. M-am pierdut tot răsfoind albume cu păpuşi...
Am mai văzut câteva păpuşi frumaose în magazinele de la noi şi tot ziceam că trebuie să-mi iau una, pentru plăcerea sufletului... dar chiar ca astea... Nu ştiu cât or fi costat aşa minunăţii, dar dacă s-ar vinde la noi şi aş avea bani, mi le-aş lua pe toate... cel puţin pe toate câte imagini am salvat eu în computerul meu (sunt multe, credeţi-mă...)).


În copilăria mea n-am avut prea multe păpuşi... Le ţin minte doar pe două. Pe una o chema Ana, era şatenă şi avea ochii căprui, era simplă, calmă şi caldă. Era un pic durdulie şi mie îmi plăcea să o fac pe mama, dna. învăţătoare sau pe dna. doctoriţă cu ea. Ea a "suferit" pe capul/corpul ei cele mai multe experimente... O dezansamblam, ca să văd cum e în interior, am încercat o dată să-i vopsesc părul în roz cu nişte "vopsea-tonic" şi chiar am rupt un ac de la o seringă în încercarea mea de a o face sănătoasă... (o bucată din ac a rămas pentru vecie în fundişorul ei de păpuşă...))). A doua păpuşă a mea, era Sorina. Nu ştiu de unde auzisem pe atunci aşa nume (se pare că aşa era numele ei "de la fabrică"), cert e că îmi părea tare frumoasă şi credeam că numele i se potriveşte de minune.... Avea părul negru şi ochi albaştri-albaştri. O consideram deosebit de rafinată, chiar dacă era un pic rece şi "distantă". Cu ea experimentam doar într-ale vestimentaţiei.


De ele mi-am amintit abia acum, când am început să scriu. Când priveam albumele cu frumuseţile de păpuşi create manual,  nu mi-am amintit de ele sau de copilărie... Era un sentiment de admiraţie, de plăcere a ochilor şi a inimii. 
Atât de reale, atât de frumoase, atât de stilate, încât nu-ţi vine să crezi că sunt doar nişte păpuşi... 
Păpuşi ce seamănă a copii dulci sau a doamne stilate, micuţe sau mari, în rochii, fuste sau blugi, cu pielea albă sau maro, blonde, brunete, şatene sau roşcate, cu părul ondulat sau drept, lăsat liber sau prins în cosiţe... Toate sunt superbe! Dar ochii... Ochii surprind cel mai mult prin profunzimea privirii şi aspectul (mai mult decât) real. 
Le priveam şi nu îmi dădeam seama cum poate face un om, cu mâinile sale aşa frumuseţi... Trebuie să ai muuuultă imaginaţie şi talent nu doar să le creezi chipul perfect, dar şi să le îmbraci. Stilate şi cochete, cu accesorii sau fără, te cuceresc şi chiar începi să le invidiezi pentru perfecţiunea lor... Da. M-am îndrăgostit de ele. 
Vă las să admiraţi câteva. Iar pentru prietenii de pe facebook, cred că voi face şi nişte albume, că nu pot să nu împărtăşesc şi cu alţii "marea" mea descoperire de azi.... :)

Superbe, nu?

 P.S.: Acesta din urmă tot e o păpuşă, da... :)

Sursa: http://www.flickr.com/

Victoria Cozmolici și biografia sa pictată pe pînză

Publicat în Revista "15 minute"

A fost una dintre premianţii expoziţiei ”Noi, tineretul creator” unde am și descoperit-o cu lucrarea sa – “Naked on the beach” care a fost selectată printre cele mai bune din aproape 200 de creaţii expuse.

- Dacă ţi s-ar cere să-ţi faci o autobiografie de artist, cum ar începe aceasta?

Prima întîlnire directă cu pensula şi culorile am avut-o la Şcoala de artă plastică pentru copii „A. Şciusev”, unde am studiat un an. Mi-am continuat studiile la Liceul „Igor Vieru”, iar după 12 clase am mers la Universitatea „Ion Creangă”, specialitatea Artă plastică şi design.

- Cum sau cine ţi-a descoperit talentul într-ale picturii?

Cred că un rol deosebit l-a avut mama mea. Şi-a făcut studiile la Universitatea Tehnică din Moldova, iar practica a urmat-o la Sankt-Petersburg. Timp de 3 luni, cît a stat acolo, a vizitat multe muzee şi galerii de artă şi a rămas impresionată de ceea ce a văzut. Atunci a hotărît că, neapărat, copii ei vor fi artişti. Ea a fost cea care a ales şcoala de pictură pentru mine şi tot ea este cea care mă susţine mereu.

- Cui îi datorezi cel mai mult formarea ta ca artist plastic?

Nicolae Nedialkov, un profesor de-al meu de la Liceul „Igor Vieru”, spunea că e uşor să-l înveţi pe om să deseneze, să picteze, dar un artist se naşte totuşi din interior. Pictura trebuie să vină dinăuntru, trebuie să vezi eul artistului pictat pe pînză. După ce am terminat liceul, am simţit că a început să-mi placă cu adevărat arta plastică şi că pictura vine din interior, aşa cum spunea profesorul.

- Cînd a avut loc debutul tău expoziţional şi ce a urmat?

Prima mea expoziţie personală a avut loc în anul 2002 şi a fost găzduită de Alianţa Franceză din Moldova. A fost o perioadă complicată. Aveam copil mic şi nu aveam nici timp suficient şi nici spaţiu unde să pictez. Pictam cîte puţin, la bucătărie, în „pauzele” dintre îndeletnicirile cotidiene. Mult mai bine era însă vara, cînd mergeam la Tabăra de creaţie de la Hîrsa, din judeţul Ploieşti, România. Dacă acasă nu aveam spaţiu şi timp, acolo îmi dădeam frîu liber creativităţii…

Mai tîrziu mama mi-a oferit o cameră, pe care am transformat-o în atelier şi am început să pictez mai mult. Astfel, la sfîrşitul anului 2008, împreună cu o colegă, mi-am expus lucrările la Ploieşti, într-o expoziţie de pictură. În ianuarie 2010 am inaugurat a doua mea expoziţie personală – „Carretera”. De asemenea, particip la expoziţiile de artă care se organizează în Chişinău – Salonul de primăvară al Centrului expoziţional „C.Brâncuşi”, Bienala Internaţională de Pictură, expoziţia „Noi, tineretul creator” ş.a.

Din luna februarie a acestui an sunt membru stagiar al Uniunii Artiştilor Plastici din Republica Moldova şi peste 2 ani sper să devin membru titular.

- A doua ta expoziţie personală ai numit-o „Carretera” şi spuneai că a fost inspirată din muzica interpretului spaniol Julio Iglesias. Te-a influenţat muzica sa şi în picturi sau doar în denumirea expoziţiei, numite la fel ca şi melodia acestuia?

Carretera, din limba spaniolă, se traduce prin „autostradă”. În anul 2009 am călătorit mult prin România, am fost la munte, în cadrul taberei de vară din Hîrsa… Acolo profesorul nostru avea o singură casetă – a lui Julio Iglesias şi de dimineaţa pînă seară ascultam doar melodiile lui. Drumurile pe care le-am făcut în acel an, munţii, autostrăzile şi muzica lui m-au inspirat să creez o serie de vreo 7-10 tablouri cu drumuri. Ele au constituit o parte din expoziţia pe care am intitulat-o „Carretera”. Expoziţia a cuprins şi alte lucrări inspirate de călătorii şi de oamenii interesanţi pe care i-am întîlnit.

- În general, ce te inspiră? Care e lada ta cu zestre în domeniul creaţiei?

Cel mai mult mă inspiră călătoriile, oamenii interesanţi, unele filme, cărţi, muzica şi, desigur, familia mea.

- Printre picturile tale se regăsesc multe chipuri de femei. Enigmatice, gînditoare, visătoare, feminine, cochete… Personajele din tablourile tale îţi sînt cunoscute sau sînt imaginare?

Toate personajele sînt imaginare. Ele reprezintă starea interioară a unei femei. E vorba de o stare de meditare, de tristeţe, de visare, sînt trăiri din viaţă, anumite stări… Probabil, fiecare femeie se poate regăsi în chipul acestor personaje.

- Ce încărcătură emoţională poartă pictura pe care o realizezi?

Uneori îmi pare că toate picturile mele, de la început şi pînă acum, reprezintă o autobiografie, pe care o poţi„citi” doar privind fiecare lucrare. Dacă scriitorul îşi edifică biografia în cuvinte, pictorul o face cu pensula şi culorile. Eu asta simt că fac.

- Culorile pe care le foloseşti sînt vii şi au o sinceritate care binedispune privitorul. Ce te inspiră în alegerea culorilor?

Îmi place mult să mă joc cu culorile… Uneori, cînd încep a picta o pînză, compoziţia e gîndită, e închipuită, există o idee şi ştiu aproximativ cum vreau să arate lucrarea finală. Alteori, un tablou începe spontan. Căutînd pe pînză răspuns la ce vreau să pictez, se nasc idei, stări noi şi game diferite de culori.

-Eşti artist plastic full time? Sau mai ai o altă meserie?

Sînt artist plastic. Şi, de asemenea sînt mamă şi soţie. Am şi alte mici ocupaţii, dar pictura este totuşi marea mea pasiune.

-Cum vezi arta zilelor noastre în Moldova?

Sînt mulţi oameni talentaţi în Moldova, dar cu părere de rău e complicat să trăieşti şi să-ţi întreţii familia avînd doar această ocupaţie. Pictura rămîne pentru mulţi doar o pasiune, artişti plastici talentaţi, practicînd o altă meserie pentru a-şi cîştiga existenţa. Într-o ţară atît de săracă nu poţi trăi numai din pictură. Oamenii au alte necesităţi primordiale şi nu mai au timp şi bani de artă.

- Ce ai în obiectiv, din punct de vedere artistic, pentru viitor?

Îmi propun să fac masteratul la Academia de Muzica, Teatru şi Arte Plastice. De asemenea, mi-aş dori foarte mult să-mi expun lucrările şi în străinătate. Trebuie mereu să îţi doreşti să creşti mai mult şi mai mult, din punct de vedere profesional. Vreau să merg mai departe. Vreau să mă perfecţionez. Sînt încă într-o stare de căutare a sinelui şi a stilului care să mă reprezinte.

text » Ludmila Sârghi

Publicat în Revista "15 minute"

S-au dat jos covoarele, ce e de făcut?

Publicat în Revista "15 minute" 

A trecut moda covoarelor, le-am dat jos de pe pereţi şi aceștia ne privesc goi şi înfriguraţi, cerînd parcă un dram de culoare şi de suflet… Cu orice am dori să însufleţim pereţii unei încăperi – fotografii cu oameni dragi şi amintiri frumoase, lucrarea pictorului preferat, primii papucei ai copilului, colecţia de monede sau poate arme, scrisorile de dragoste ale părinţilor sau broderiile bunicii – toate au nevoie de un cadru bine ales care să pună în valoare lucrarea, fiind în armonie cu aceasta.

În Chişinău există un salon cu o colecţie impresionantă de rame, pentru orice gust şi aproape orice buzunar, care poate rezolva această dilemă, apărută după „căderea covoarelor”.

Rame deosebite pentru gusturi felurite

Salonul „molDeco”, deschis în anul 2004 în centrul capitalei şi în 2009 în sectorul Rîşcani, s-a dezvoltat an de an, reuşind să aibă cea mai bogată colecţie de rame din Moldova. Diferite stiluri şi texturi, diferite forme şi dimensiuni, de la lemn pînă la aluminiu sau plastic, de la modern pînă la clasic – oferta este largă, iar odată ce ai păşit pragul salonului pentru a găsi o ramă, te vei alege neapărat cu o achiziţie pe măsura așteptărilor!

Important e că „molDeco” nu este doar un magazin, ci un un prieten şi un partener de încredere. Angajaţii salonului îţi oferă consultanţă şi merg cu tine „pînă în pînzele albe”, pînă cînd alegi cea mai potrivită ramă şi eşti mulţumit din toate punctele de vedere.

Ramele se fac la comandă, cu profiluri de calitate superioară, importate din Italia şi lucrate cu grijă în atelierele din Moldova. De-a lungul timpului, Salonul de Artă „molDeco” a stabilit relaţii de colaborare cu mai mulţi parteneri, adunînd astfel o colecţie variată de rame originale. Oferta de preţuri este foarte largă, răspunzînd cererii unui segment larg de consumatori.

Mai mult decît un salon de rame…

Născut dintr-o pasiune pentru frumos, „MolDeco” a ajuns mai mult decît un simplu salon de înrămări. Stela Moldovanu, proprietara salonului, spune că ideea a apărut din propria necesitate de a-şi înrăma broderiile în mod deosebit, dar odată ce a descoperit că îi place ceea ce face şi că acest segment trebuie dezvoltat în ţara noastră, a ales să deschidă un salon de artă. „I-am spus art -salon pentru a accentua faptul că la noi se lucrează foarte mult la fiecare ramă. Sîntem pasionaţi de ceea ce facem şi asta e mai mult decît lucru tehnic, e vorba de un concept, exact ca şi cum ai crea o operă de artă.”

Un spaţiu special în saloanele „molDeco” este destinat unei mici galerii de artă – cu picturi şi fotografii originale. Aceasta este o haină a salonului şi nu o activitate de bază, galeria creînd o atmosferă artistică în salon.

„molDeco” a găzduit şi cîteva expoziţii personale ale unor pictori autohtoni, cum ar fi Gheorghe Lisiţa, Vlad Tabac, Valeriu Buev şi mai recent o expoziţie cu lucrări grafice ale lui Vasile Botnaru, vernisările devenind deja o tradiţie frumoasă.

Posterele – o tendinţă europeană în designul locuinţei

Utilizarea posterelor pentru decorarea locuinţei sau a diferitor localuri este adesea practicată în Occident. Această tendinţă încearcă să o aducă şi „MolDeco” printr-o colecţie bogată de postere italiene. Acestea sînt fie reproducţii după opere celebre, pe care altfel poţi să le vezi doar în muzee, fie imagini decorative, potrivite diferitor tipuri de interior. Postere alb/negru sau color, retro, clasic sau abstract, natură, nuduri, oraşe – oricare din ele reprezintă o alegere accesibilă pentru completarea reuşită a unui decor.

Bia Bijou – hand made unicat

Chiar dacă intri în salonul de „molDeco” pentru a alege o ramă, un tablou sau un poster, privirea îţi este inevitabil atrasă de ele – bijuteriile şi accesoriile lucrate manual. Colorate, sclipitoare, unice, din textil sau sticlă, combinaţii care te lasă fără cuvinte. La bijuterii se lucrează chiar în salonul de artă. Meşteriţe dibace lucrează cu pasiune şi creează accesorii unice chiar sub ochii tăi, avînd astfel posibilitatea să vezi cum se naşte o broşă, un colier sau o pereche de cercei.

„Nu lucrăm după anumite tipare, nu facem schiţe după care să repetăm o bijuterie sau alta. Totul se petrece la nivel intuitiv, ceea ce păstrează caracterul unic al fiecărei lucrări” spune proprietara salonului.

Un musafir mulţumit devine un client fidel

Clienţii fideli pot beneficia de cartele de reduceri, iar la unele produse din colecţiile mai vechi sînt stabilite reduceri de 30-50 % pentru oricine. De asemenea, salonul oferă gift card-uri, în sumă de 250, 500 şi 1000 lei – destinate celor care vor să dăruiască ceva deosebit, dar nu ştiu ce anume. Pentru a nu da greş, oferi cardul în dar şi persoana îşi alege cadoul după propriul gust.

Un asortiment bogat de rame, postere şi bijuterii, o atitudine corectă şi responsabilă faţă de clienţi, calitate la cele mai înalte standarde, respectarea termenilor şi oferta de servicii complete – consultare, înrămare, montare, livrare – toate acestea fac din salonul de artă „MolDeco” un partener de încredere în înfrumuseţarea locuinţei şi, de ce nu, a propiei vieţi.

www.moldeco.md

text » Ludmila Sîrghi

Revista "15 minute"

Portretul unui om drag...

Când ni s-a spus că avem de făcut portretul cuiva la „Retorică”, mi-a apărut în minte, fără vre-un anunţ preventiv, chipul ei. Când am auzit în şirul lung de posibilităţi de a alege acea persoană, cuvântul „dragă” sau „care ne-a influenţat pozitiv”, am ştiut cu siguranţă că ea va fi eroina caracterizării mele. Şi totuşi foaia mea a rămas albă minute în şir, înainte de a începe a scrie, fără să pot nota măcar un cuvânt. Sute, mii de gânduri îmi veneau în minte atunci, amintiri, frânturi din fraze, imagini în viteză... Şi totuşi foaia mea rămânea goală. Mda...Mi se păruse o misiune mult mai uşoară, dar mi-am dat seama că pentru a străbate întreaga personalitate a ei, fără hartă şi compas nu mă pot descurca.

O ţin minte de când eram mică, pentru că am avut norocul să avem aceleaşi rădăcini. M-am apropiat însă sufleteşte de ea, mai mult în această vară, când am avut posibilitatea să stăm mai mult timp împreună. Mi-a devenit o soră mai mare, de la care am învăţat şi încă mai învăţ foarte mult.

Ceea ce mă fascinează mai mult la ea este imensul bagaj de cunoştinţe şi experienţă, adunat timp de 24 de ani. Aş putea sta ore în şir de vorbă cu ea... sau doar s-o ascult. Abordează multe teme, pe care însă nu le epuizează. Trece cu uşurinţă de la un subiect la altul, de la fotbal, Formula 1 – sporturi pe care le iubeşte, la calculatoare – pe care le cunoaşte până la detaliile interioare, fără să fi urmat cursuri speciale; de la psihologie, la istorie şi până la filozofia cu întrebările ei existenţiale. Mă întreb de multe ori, cum poate să ştie atât de multe, de parcă ar fi trecut peste ani de experienţă? Răspunsul vine din curiozitatea sa de a cunoaşte lumea, de a cunoaşte tot ce poate cunoaşte un om. Nu lasă nici o întrebare fără răspuns. Caută, cercetează, întreabă, sapă până dă de izvorul de la care îşi poate adăpa însetata-i de cunoaştere minte.

Are o minte ageră, analitică, capabilă să dezlege cele mai complicate noduri. Ştie ce vrea şi nu se lasă până nu-şi atinge scopul propus. Fire insistentă şi tenace, curajoasă, ambiţioasă şi cu o putere de muncă deosebită.
Exigentă faţă de sine, şi-a cultivat principii şi valori, care acum dau roade bogate – dragostea, respectul şi încrederea celor din jur.
Se remarcă întotdeauna prin originalitate şi imaginaţie bogată, e sufletul unei companii, mereu activă şi energică. Este tot timpul în mişcare: de la un om la altul, de la o activitate la alta. Statul acasă pe canapea, fără treabă, lenevia şi plictiseala nu e de ea.
Nu-i plac oamenii care se cred centrul Universului şi care se aventurează în teme pe care nu le cunosc, de obicei îi ironizează. De fapt, ironia şi spiritul critic sunt două calităţi (care pentru unii ar părea defecte) care stau la baza personalităţii ei.

Aşa e ea, sinceră. Spune întotdeauna ce gândeşte, chiar cu riscul de a jigni. Deşi deseori e ironică cu cei din jur, ştie să râdă şi de propriile greşeli. 

Are un bun simţ al umorului şi rare ori o vezi indispusă, pentru că nu-i place să-şi plângă de milă şi nici să se complacă.
Deşi este o fire puternică, o adevărată luptătoare, este şi sensibilă, înţelegătoare şi receptivă la suferinţele altora. Întotdeauna va fi gata să-ţi ofere un sfat bun, un cuvânt de încurajare, o îmbrăţişare... Dăruieşte dragoste necondiţionat, fără a cere o recompensă în schimb şi nu uită să spună întotdeauna „mulţumesc”.
Este o individualitate: cu un stil aparte, cu maniere excelente, cu o bibliotecă întreagă trecută în faţa ochilor şi cu o bogată lume interioară.
Îşi cunoaşte drepturile şi luptă atunci când este nevoie pentru a le apăra, iar când vine vorba de limba pe care o vorbeşte, va spune întotdeauna că limba sa e româna, având o conştiinţă naţională românească.

Am vorbit mai mult despre lumea ei interioară şi n-am prea spus despre aspectul ei fizic – am făcut intenţionat, pentru că cred cu tărie că ceea ce contează cu adevărat este ceea ce se află înlăuntru nostru. Dar până la urmă, calităţile ei interioare se exteriorizează foarte bine pe chipul ei. Astfel că, bunătatea şi înţelegerea se văd prin zâmbetul cald, curiozitatea se revarsă prin sclipirea ochilor, mereu ca un semn de întrebare, cultura prin maniere, inteligenţa prin cuvintele înţelepte...
La toate astea se adaugă feminitatea, tandreţea şi gingăşia, care îi pun în evidenţă destinaţia de a fi Minune a naturii – Femeie.

Portret realizat în anii de studenţie la cursul de "Retorică" (2008). 

Ce putem învăţa de la un copil?

"Un copil poate oricând să-l înveţe pe un adult trei lucruri, cum să fie mulţumit fără motiv, cum să nu stea locului niciodată şi cum să ceară cu insistenţă ceea ce-şi doreşte’’.

P. Coelho le-a menţionat doar pe acestea, însă lista ar putea continua şi continua...

Pentru copii nu există nici trecut şi nici viitor, în schimb ei au ceea ce noi am pierdut demult în tumultul vieţii – prezent, de el ei ştiu să se bucure şi ştiu să-l trăiască intens în fiecare clipă. Noi însă, alergăm într-o cursă nebunească cu 200 km/h şi uităm să mai punem piciorul pe frână, să coborâm din maşina pe care tot noi am construit-o pentru a ajunge cât mai repede la ţelul propus şi... să mergem desculţi prin iarba cu ochi umezi a dimineţii, să ne bucurăm de primele raze de soare, să ascultăm melodia blândă ce  vine de printre ramurile copacilor (şi nu doar cea din căştile player-ului) şi să râdem... să râdem pentru fiece rază de soare, la fel ca copiii. Ce minunat că există ei, cei care prin inocenţa şi naivitatea lor ne aduc aminte de o prospeţime a vieţii de care tindem să uităm în goana noastră după diplome şi titluri, după bani şi cariere de succes.

Deşi se nasc imperfecţi, copii mici au mintea şi inima curată, deschise pentru cunoaştere şi dragoste şi închise pentru gînduri întunecate. 

’’Un copil voia să scoată peştele din apă - să nu se înece.’’ Ce banală pare această propoziţie şi ce lipsită de sens... şi totuşi nu e, ci dimpotrivă. Aşa e firea copilului, blând şi iubitor faţă de aproapele său, grijuliu şi lipsit de invidie.

Copiii au o extraordinară capacitate de a ierta, nu ţin supărare, nu amintesc ce li s-a întîmplat în trecut şi nici nu pun condiţii cînd iartă, merg pur şi simplu înainte. Şi cum suntem noi...?

Copii sunt orbi cînd e vorba de culoarea pielii, de religie sau alte diferenţe faţă de ei. Ei nu ştiu ce înseamnă rasă sau prejudecăţi.

Copiii sunt plini de energie şi mereu puşi pe treabă (chiar dacă de alt gen), noi însă pînă nu suntem impuşi, de ’’cei mai mari’’ ori de noi înşine, stăm locului şi lenevim.

Şi încă ceva, copiii sunt cunoscuţi ca fiind ’’ întruparea întrebării’’. Sunt mereu dornici de a cunoaşte şi nu contenesc să întrebe ’’ De ce?’’. Să le urmăm exemplu, să învăţăm!

Puţine argumente? Poate. Cu siguranţă copiii dispun încă de multe calităţi, pe care noi, adulţii, le-am pierdut în drumul nostru spre cunoaştere, bani şi titluri. Să-i privim doar şi să încercăm să deprindem cîte ceva de la ei înainte de a-i învăţa să crească şi să uite de ele.

P.S.: Textuleţ scris prin 2007-2008 :)

Meşteriţele :)

O seară plăcută, cu discuţii lungi despre creaţie şi pasiuni... A fost acum o săptămână, la un restaurant din Chişinău. Un fel de şezătoare, mai popular spus, doar că "meşteriţele" s-au rezumat doar la discuţii, fără a meşteri ceva, pe "laiţa" din casa mare. 

"Şezătoarea" cu pricina a avut loc datorită unui concurs cu titlul "Sunt meşteriţă", organizat de o revistă online pentru femei, şi a adunat câştigătoarele pentru a le premia şi scrie câte ceva despre ele.
Cu un pic de emoţii în "geantă", m-am apropiat de cei care erau în faţa restaurantului (la care fusesem anunţate să venim) şi care, am presupus, că sunt cei de care aveam nevoie. Am avut dreptate. Era Eugenia Gangura, fata care urma să ne ofere premiile, Corina Sîrbu, pe care o ştiam de pe facebook şi căreia îi admiram lucrările de mai demult şi Ion Roşca, fotograful. După câteva minute a venit şi Olimpiada, a 3-a câştigătoare, pe care am descoperit că o ştiu şi că învăţăm la aceeaşi facultate.
Am intrat repede în discuţie cu fetele, că de... aveam ce discuta (oamenii de artă întotdeauna au despre ce vorbi, mai ales când vine vorba de pasiunea lor). Până a venit redactorul, care trebuia să ne intervieveze, noi deja discutam liber, de parcă ne ştiam de "oho" timp, nu de doar câteva minute.

Primul lucru pe care l-am făcut după ce am intrat în local, a fost alegerea premiului. Premiile au constat în câte o pereche de cercei, hand made, realizaţi de Eugenia.
Cred că a fost etapa cea mai complicată, căci, pentru că ne adusese mai multe perechi, nu ne puteam hotărî, vreme de minute bune, pe care să-i alegem şi care ni se vor potrivi cel mai bine.

Spirale şi buline colorate, buburuze şi floricele, toţi coloraţi, toţi veseli... Cerceii "a la Jenica", sunt asemenea celei care îi crează. Eugenia mi-a plăcut imediat ce mi-a întins mâna şi m-a salutat. Plăcută, comunicabilă, deschisă, un omuleţ cald, de care te ataşezi din prima.
Apoi a venit Cristina, redactorul-şef al site-ului şi ne-a luat la întrebări. Pe parcursul discuţiei ne-am tot regăsit una în cuvintele celeilalte. "Da? Şi tu ai ars cerceii prima data?", "Ah şi eu!", "Şi eu...". La un moment dat uitaserăm că răspundeam la nişte întrebări pentru un interviu... era o discuţie de suflet, o descoperire a fiecăreia dintre noi, o regăsire a temerilor şi emoţiilor de la început, erau cuvinte de susţinere şi încurajare. Cel puţin, eu asta am simţit :)
Pentru mine a fost deosebită întâlnirea cu alţi oameni, "bolnavi" de aceeaşi maladie, ca şi mine - Creaţia. Iar faptul că am obţinut locul II mi-a dat curaj să merg mai departe, la fel ca şi cuvintele fetelor, care m-au încurajat să încep şi eu un mic bussines din pasiunea mea. Celelalte două câştigătoare, la fel ca şi Eugenia, fata care ne-a oferit premiile, sunt pasionate de meşterirea accesorilor din argila polimerică. Şi eu încerc să modelez câte ceva, dar sunt începătoare, deocamdată. Mie îmi place în general tot ce ţine de hand made, îmi place să dau viaţă diferitor obiecte decorative, să decorez lucruri aparent inutile, să dau culoare la tot ce mă înconjoară. Nu m-am oprit, încă asupra unui anumit domeniu... Îmi place tot ce ţine de arta decorativă şi admir oamenii cu multă imaginaţie şi spirit creativ. Eu am cam puţină, deocamdată... Dar lucrez la asta! Pentru că iubesc ceea ce fac şi în asta găsesc fericire şi mulţumire sufletească. :)

Cristina Mogâldea (redactor PentruEa.md), Corina Sîrbu (locul I), Olimpiada Săcăreanu (locul III), Ludmila Sârghi (locul II), Eugenia Gangura (Cercei a la Jenica)

Site-ul care a organizat concursul: www.pentruea.md
Fotograf: Ion Roşca, www.johnroshka.com

O bucăţică din istoria pasiunii mele pentru hand made

Notă: Un articol cu mine în rol principal, din tabloidul "Apropo Magazin" :)

Indiferent ce confecţionează: coliere, inele sau obiecte de decor, Ludmila Sârghi pune în toate câte o bucăţică de suflet. Casa ei este plină de obiecte originale şi colorate, menite să alunge şi cea mai mică urmă de tristețe.

„Un creator adevărat lucrează cu ce găseşte prin casă”
Pasiunea ei, care „s-a născut într-o noapte, pe la ora trei”, va împlini zilele acestea un anişor. „De atunci am început să-i dedic fiecare clipă liberă pe care o am, multe idei şi mult suflet. Din start, termenul de „hand-made” îmi era absolut străin, apoi, rând pe rând am descoperit tehnici pe care le-am aplicat ulterior, iar astăzi am o bogată colecţie de rame pentru fotografii, oglinjoare, suporturi pentru lumânări, ceasuri de perete sau chiar obiecte utile: site pentru cernut, fundişoare de bucătărie, suporturi pentru vase fierbinţi sau farfurii decorate ”, ne împărtăşeşte tânăra artistă despre pasiunea ei. De curând, şi-a lărgit aria de confecţii, lucrând cu argila polimerică şi materialele textile. „ Nu e foarte complicat să lucrezi cu argila polimerică, e mai greu să găsesc ustensilele necesare prin Chişinău.  Un creator adevărat însă improvizează şi lucrează cu ce găseşte prin casă. Din textile fac diferite broşe, agrafe, bentiţe, foarte în vogă anul acesta”, mai spune Ludmila, care tocmai a terminat de confecţionat o minunăţie de broşă, pe care o va dărui unei prietene.  „Lucrurile pe care le decorez, de obicei nu rămân pentru mult timp în casa mea. 

De cele mai multe ori, le dăruiesc, pentru că îmi face o plăcere enormă să-i bucur pe cei dragi cu lucruri personalizate şi deosebite, create cu mult suflet, cu mânuţele mele. Doar o parte din lucrări rămân să-mi coloreze casa”. 

Creează obiecte-unicat din ziare şi farfurii
Pasiunea pentru obiectele hand-made o ţin pe Ludmila „în priză”. Ea îşi iubeşte fiecare lucruşor creat, pentru că fiecare din ele poartă o amprentă a personalităţii sale.

 „Nu este ceva ce îmi place să creez în mod deosebit. „Hand-made”-ul este un noţiune atât de largă şi adună atâtea tehnici şi idei, că nu mi-ar ajunge o viaţă să le încerc pe toate. 
Anume asta şi-mi place, că pot inventa şi crea mereu ceva nou,  chiar şi din lucruri vechi şi aparent neutilizabile. Pot fi create obiecte decorative din lucruri de prin casă: ziare vechi, sticle, farfurii, cutii.

Eu, de exemplu, am creat mai multe ceasuri de perete din discuri de vinil şi chiar din farfurii,  am decorat borcănaşe metalice de la conserve şi am creat vaze pentru flori originale, am făcut suporturi pentru vase fierbinţi din ziare

vechi, rame foto - din reviste, am decorat pahare şi le-am transformat în suporturi frumoase pentru lumânări. 
Totul depinde de noi, de creativitatea noastră şi de felul în care putem reinventa lucrurile”, este de părere fata.

Va începe mica afacere prin internet

Veselă, deschisă şi iubind culoarea, Ludmila este ferm convinsă că oamenii noştri ştiu să aprecieze obiectele de artă. „Este un mit faptul ca moldovenii nu apreciază lucrurile făcute manual. 
Dimpotrivă, foarte mulţi caută obiecte personalizate, deosebite, în special pentru cadouri. „Hand made”-ul este o formă mai modernă a artizanatului, a creaţiei populare, iar munca manuală a fost dintotdeauna apreciată. 

Un obiect creat manual valorează mai mult decât 100 de kitch-uri de la piaţă!”, crede Ludmila. Unica dezamagire a tuturor creatorilor de obiecte hand-made este că nu se câştigă bani din această îndeletnicire. „Ce poate fi mai frumos decât să faci ceea ce îţi place şi să mai câştigi bani pentru asta? Nu sunt şi nici nu am fost vreodată materialistă, dar necesitatea banilor nu o poate nega nimeni. 

Chiar şi pentru materia primă necesară cheltui foarte mult şi încep să mă gândesc că trebuie să acopăr cumva cheltuielile, mai ales că mulţi prieteni şi cunoscuţi care mi-au văzut lucrările mă tot întreabă dacă vând ceva. Poate voi face primii paşi în acest sens pe reţelele de socializare de pe internet. E mai greu să faci primul pas”, spune Ludmila.

Stela DĂNILĂ, Apropo Magazin


(Imagine Ziar)