Caietul cu cântece, casetofonul şi dragostea pentru muzică :)

De mult n-am mai cântat ca în copilărie... Azi mi-am adus aminte de acea stare de fericire când cântam din toate puterile şi nu-mi păsa că mă aud vecinii.

Ţin minte şi-acum ziua când mi-am cumpărat pentru prima dată un casetofon. Era un cadou de la ai mei, "de Anul Nou". Atât de fericită eram... Aveam doar 2-3 casete cu muzică, dar nu asta conta. Conta că avea funcţia "Rec", iar eu puteam să înscriu muzică de la radio... dar, mai ales, că puteam să-mi "împlinesc" visul de a deveni cântăreaţă şi să înregistrez casete cu vocea mea (cum s-ar zice să am propriile albume :))

Aveam şi un caiet cu cântece. Îl am şi acum. Eram tare mândră de el şi îl purtam cu mine la toate taberele de vară sau pe unde mă mai duceam cu prietenii. Scriam acolo cele mai noi cântece, căutam şi fotografii de-ale cântăreţilor de prin reviste, le decupam şi le încleiam. Era un caiet unic. Comoara mea. Pe atunci nu prea era "la modă" internetul şi chiar dacă aveai net, nu prea găseai versurile la melodii... Aşa că, eu înscriam pe casetă fiecare cântec care îmi plăcea (de la radio sau TV) şi apoi scriam, cuvânt cu cuvânt, textele pe foaie  Când am descoperit site-ul versuri.ro eram cea mai fericită... :)) Cheltuiam ore întregi căutând tot felul de melodii, pe care le scriam apoi în caieţelul meu magic...

Când aveam textul melodiei preferate, porneam muzica şi nu mă lăsam până nu ajungeam la "perfecţiune" şi până nu reuşeam să imit în tocmai tonalitatea şi fiecare "ooo" sau "eeee" al cântăreţei/cântăreţului. Ehhh! Ce fericire era când eram singură acasă şi nu mă auzea nimeni (aşa credeam eu, pereţii însă tot aveau urechi)... Nu faceam altceva, decât să cânt...
Azi mi-am amintit de acele senzaţii. Mi-am luat liber de la serviciu, ca să lucrez la teză şi... la un moment dat, am simţit că vreau să fac altceva, că am nevoie de un respiro, ca să adun energie.. Am găsit-o în muzică.

Am cântat melodia Ucrainei de la Eurovisionul din acest an, până a început să mă doară gâtul şi am simţit că m-am umplut suficientde energie. Mă simt bine. Continuu lucru. :)
Ascultaţi şi cântaţi şi voi! :)



şi versurile:

Mika Newton - Angel (Eurovision 2011 - Ucraina)
When you look into my eyes,

World becomes a better place.
And you know deep inside
Love is taking all the space.

   Baby, I love you...
   And you?

Chorus:
    We are birds,
    We fly so high and we are falling down,
    When I dream of you,
    My dream is so fearless.
           We are people of the planet, we live human lives,
           We are angels, we're in danger, we are crystal white...
           Crystal white...

When you look into my eyes,
Sun is touching mountain top.
When you look into my eyes,
It will never have to stop.

   Baby, I love you...
   And you?

Chorus:
     We are birds,
     We fly so high and we are falling down,
     When I dream of you,
     My dream is so fearless.
     We are people of the planet, we live human lives,
     We are angels, we're in danger, we are crystal white...
     Crystal white...

Instrumental: 

     We are birds,
     We fly so high and we are falling down,
     When I dream of you,
     My dream is so fearless.
     We are people of the planet, we live human lives,
     We are angels, we're in danger, we are crystal white...

     We are birds,
     We fly so high and we are falling down,
     When I dream of you,
     My dream is so fearless.
     We are people of the planet, we live human lives,
     We are angels, we're in danger, we are crystal white...
     Crystal white...

Minunată melodia, nu?


O mai ascult, o dată şi mă apuc de lucru. :)


Video de promovare

M-am îndrăgostit... de păpuşi

Azi am descoperit o nouă pasiune pentru mine - păpuşile hand made. Nu că m-aş fi apucat să le confecţionez (nu cred că aş putea face vreodată aşa minunăţii...) şi nici să le colecţionez (chiar dacă mă tentează)... Pur şi simplu m-am îndrăgostit de ele... 


Am dat de ele întâmplător. Căutam ceva pe Google image (nici nu mai ştiu ce anume), când mi-a atras atenţia o imagine cu o păpuşă cu ochi absolut superbi... Am dat clik şi... m-am pierdut. M-am pierdut tot răsfoind albume cu păpuşi...
Am mai văzut câteva păpuşi frumaose în magazinele de la noi şi tot ziceam că trebuie să-mi iau una, pentru plăcerea sufletului... dar chiar ca astea... Nu ştiu cât or fi costat aşa minunăţii, dar dacă s-ar vinde la noi şi aş avea bani, mi le-aş lua pe toate... cel puţin pe toate câte imagini am salvat eu în computerul meu (sunt multe, credeţi-mă...)).


În copilăria mea n-am avut prea multe păpuşi... Le ţin minte doar pe două. Pe una o chema Ana, era şatenă şi avea ochii căprui, era simplă, calmă şi caldă. Era un pic durdulie şi mie îmi plăcea să o fac pe mama, dna. învăţătoare sau pe dna. doctoriţă cu ea. Ea a "suferit" pe capul/corpul ei cele mai multe experimente... O dezansamblam, ca să văd cum e în interior, am încercat o dată să-i vopsesc părul în roz cu nişte "vopsea-tonic" şi chiar am rupt un ac de la o seringă în încercarea mea de a o face sănătoasă... (o bucată din ac a rămas pentru vecie în fundişorul ei de păpuşă...))). A doua păpuşă a mea, era Sorina. Nu ştiu de unde auzisem pe atunci aşa nume (se pare că aşa era numele ei "de la fabrică"), cert e că îmi părea tare frumoasă şi credeam că numele i se potriveşte de minune.... Avea părul negru şi ochi albaştri-albaştri. O consideram deosebit de rafinată, chiar dacă era un pic rece şi "distantă". Cu ea experimentam doar într-ale vestimentaţiei.


De ele mi-am amintit abia acum, când am început să scriu. Când priveam albumele cu frumuseţile de păpuşi create manual,  nu mi-am amintit de ele sau de copilărie... Era un sentiment de admiraţie, de plăcere a ochilor şi a inimii. 
Atât de reale, atât de frumoase, atât de stilate, încât nu-ţi vine să crezi că sunt doar nişte păpuşi... 
Păpuşi ce seamănă a copii dulci sau a doamne stilate, micuţe sau mari, în rochii, fuste sau blugi, cu pielea albă sau maro, blonde, brunete, şatene sau roşcate, cu părul ondulat sau drept, lăsat liber sau prins în cosiţe... Toate sunt superbe! Dar ochii... Ochii surprind cel mai mult prin profunzimea privirii şi aspectul (mai mult decât) real. 
Le priveam şi nu îmi dădeam seama cum poate face un om, cu mâinile sale aşa frumuseţi... Trebuie să ai muuuultă imaginaţie şi talent nu doar să le creezi chipul perfect, dar şi să le îmbraci. Stilate şi cochete, cu accesorii sau fără, te cuceresc şi chiar începi să le invidiezi pentru perfecţiunea lor... Da. M-am îndrăgostit de ele. 
Vă las să admiraţi câteva. Iar pentru prietenii de pe facebook, cred că voi face şi nişte albume, că nu pot să nu împărtăşesc şi cu alţii "marea" mea descoperire de azi.... :)

Superbe, nu?

 P.S.: Acesta din urmă tot e o păpuşă, da... :)

Sursa: http://www.flickr.com/