luni, 28 iunie 2010

Dor de o prietenie aproape pierdută...

Încet, încet pierd o prietenă... o prietenă de care mă leagă atâtea amintiri... O prietena la care am ţinut şi mai ţin tare mult, o prietena care era cândva un model pentru mine.
Îmi aduc aminte şi acum de copilărie, de jocurile împreună, îmi aduc aminte de zecile de scrisori pe care ni le scriam şi ne le puneam în poştă, chiar dacă trăim la câteva etaje distanţă. Îmi aduc aminte cum păşteam toată ziua boboceii împreună pe deal, fiecare cu ai ei, ne jucam, cântam, compuneam cântece copilăreşti... şi ne trezeam la o bucată de amiază că bobocii nu mai erau lângă noi... ne părăseau şi plecau însetaţi în căutare de apă şi iarbă mai verde :)
Ah. Şi serile lungi de vară în care ne plimbam până noaptea târziu, le mai ţii minte? Şi cum îmi povesteai tu cărţi şi filme întregi... unele le citisei/văzusei, dar multe le aveai în căpuşorul tău... Doamne, ce fantezie bogată aveai.. Ai fi scris romane întregi dacă te-ai fi apucat să le aşterni pe hârtie... Îmi plăcea să te ascult.
Şi-apoi, când am crescut mai măricele şi a început să ne sfârâie inimioara după vreo pereche de ochi mari şi frumoşi, tot alături eram pentru a ne susţine, pentru a ne povesti fiecare clipă, fiecare cuvânt... De fapt, tu erai cea mai cu experienţă, cea care adora să flirteze şi să se joace cu băieţii... eu eram doar "micul tău jurnal secret", care te asculta, tăcută şi timidă şi care doar îndrăznea să viseze la ceea ce tu trăiai. De la tine am învăţat multe chestii ce ţin de o relaţie, tu erai experta noastră :) Te invidiam, într-un fel, dar cu multă dragoste şi gingaşie, aveai un fel de a fi care atrăgea pe oricine. "Pot cuceri orice băiat, dacă îmi doresc" spuneai tu. Şi aşa era...
Ţin minte prima ta dragoste, ţin minte ziua când mi-ai spus că "nebuneşti", că îi vezi numele şi chipul pe pereţii din casă şi crezi că te-ai îndrăgostit, ţin minte primul tău sărut... ţin minte tot :) Eram pe atunci "micul tău jurnal secret", traiam prin poveştile tale... Dar ce poezii frumoase scriai...
Dar ţii minte cum cântam noi în gura mare pe străzi, plimbându-ne cu bicicleta? Ei...ne şi mai certam uneori... dar ne împăcam repede, cu o scrisorică în care ne ceream iertare. ah! şi cum găseam motive ca să o aducem... :) Dar ce mult ne plăcea să mergem la concerte. Ţii mine cum ne bucuram când ansamblul nostru de muzică era premiat cu locul I? Dar plecarea, împreună cu întregul colectiv, la Cahul şi cerul cu stele unic, pe care nu l-am mai vazut niciodată atât de frumos...?
Dar vechii noştri prieteni, nucii? De cand n-am mai fost pe la ei...
Cât de  visătoare eram... Doamne, cât de visătoare...
Îmi vin acum în minte  imagine, cuvinte, sunete, bucăţi de melodii, senzaţii...şi toate îmi vin din copilărie. Nici nu-mi vine a crede că au fost toate astea. Atâtea s-au schimbat...
Poate eram naive, poate eram copilăroase... dar era o prietenie atât de caldă, de sinceră...
Ce s-a ales acum? Câteva cuvinte aruncate în grabă pe net, un telefon o dată în lună (în cel mai bun caz), o întâlnire o dată în câteva luni...
M-am bucurat azi când mi-ai spus că vrei să ieşim la plimbare, mă gândeam că ne vom reaminti de vremurile frumoase, mă gândeam că, însfârşit, vom sta de vorbă, dar n-a durat mult "întâlnirea" noastră. Dar... familia e familie, bărbatul e bărbat, trebuie să-şi aibă femeia mereu alături... asa e dragostea(?), chiar dacă uneori prea posesivă şi dependentă...
Mai ţii minte, spuneam că nici un băiat din lume nu ne va destrama prietenia. Ne referam pe atunci la altceva, dar... mi-ar plăcea să ţinem cont de acest principu toată viaţa, indiferent de orice.
Sper din suflet să fii fericita! Doar aş vrea tare mult să nu uiţi de lucrurile importante din viaţa ta, de oamenii dragi, care ţi-au fost alături până acum, de miile de amintiri comune, de lucrurile care îţi placea cândva să le faci. Chiar dacă te vei cufunda într-o alfel de viaţă, într-o altfel de lume, chiar dacă se vor schimba priorităţile, chiar dacă alţii sunt oamenii care te înconjoară acum... nu uita de tine, în primul rând, de ceea ce iubeşti şi păstrează în inima ta un loc, cât de micuţ, pentru familie, pentru prieteni, pentru amintiri.
Rămâi tu, te rog, rămâi cea pe care am cunoscut-o cândva.
Ai grija de tine, draga mea!
Cu mult drag şi dor, telepatikul tău.

P.S.: De fapt, a ieşit mai mult o scrisoare deschisă...
Pur şi simplu simţeam nevoia să-ţi vorbesc. Măcar aşa să am posibilitatea să o fac...

3 comentarii:

Ladybird spunea...

Ma emtionat scrisoarea asta...mi-am imaginat fiecare cuvint scris de tine si mi-am amintit de propria-mi copilarie si prieteniipierdute. Poate ca as fi putut sa fac mai mult sa le pastrez, dar poate ca prea mari mi se pareau eforturile necesare sa le depun...cine stie...Un lucru e cert, toti ne schimbam, care mai repede, care mai incet. Daca ma uit 10 ani in urma, eram foarte diferita in multe privinte. Noi ne schimba, dar golurile din suflet ramin.

Anonim spunea...

RE:
mam simtit si eu tare prost aseara... toata ziua mam gindit la ce sa intimplat si inca se intimpla... si miam dat seama ca ai perfecta dreptate in tot... nu am dreptul sa uit de voi... si nici nu doresc sa o fac... la fel ca si tine pastrez si eu aceste dulci amintiri si le depanez la fiecare ocazie de a relata cite ceva din copilaria mea ... sa stii ca intotdeauna mam mindrit cu voi... prietenele mele... nimeni in lume nu are asa prietene ca mine spuneam mereu cu mindrie... iar gindul ca ne indepartam nul pot recunoaste si concepe...nu vreau sa va pierd nu pot sa va pierd, in continuare ramineti tot ce am mai scump, da au aparut si alte lucruri si persoane la fel de importante ca si voi... dar nu inseamna ca toti cei dragi pina acum dispar din inima mea... va iubesc tare mult chiar daca nu mai sunt atat de aproape de voi...mie tare tare tare tare greu acum, viata de familie nu e atat de frumoasa pe cum neo imaginam si daca as fi stiut-o nu as fi inceput-o atat de curind, asta e sigur... lucrurile sunt mult mai comlicate decit par, cu toate acestea un singur gind ma face sa ramin in firele mele, gindul ca va am pe voi si oricind voi avea nevoie de ajutorul cuiva voi sti la cine sa apelez ... la fel cum puteti voi conta pe mine...v-am mai spuso odata dar poate nu ati atras atentia ACUM ACASA LA MAMA SUNT STRAINA , CACI AM PLECAT LA SOT, ACASA LA SOT AM FOST SI RAMIN STRAINA ORICIT DE BINE NU SAR PURTA CEI DE ACOLO, ACUM AM NEVOIE MAI MULT CA ORICIND DE PRIETENE, AM NEVOIE DE UMERI PE CARE SA MA SPRIJIN, AM NEVOIE DE SFATURI INTELEGERE SI INCURAJARILE VOASTRE... nu ma parasiti chiar daca eu !v-as cereo!
cred ca nu e nevoie sa ma semnez, stii pentru cine ai dedicat scrisoarea....

Linda spunea...

Sunt alaturi de tine si voi fi intotdeauna, sa stii! ori de cate ori vei avea nevoie! Crede-ma, au ramas inca multe file in "jurnal":))
Nu vreau nici eu sa va pierd! Indiferent de ce s-ar intampla si ce oameni as intalni in cale, intotdeauna voi gasi intelegere si caldura la voi si stiu, sunteti singurele prietene care nu-mi vor dori niciodata raul...cel putin, eu asa m-am convins de-a lungul timpului.
Prieteni vin, prieteni se duc...dar voi intotdeauna ramaneti si aveti un loc aparte in inima mea.

P.S.: Trebuie sa facem o traditie si sa ne vedem mai des, avem nevoie unele de altele... Ne gandim noi cum s-o facem! ;)

Trimiteți un comentariu

Citeşte şi asta :)

Related Posts with Thumbnails