sâmbătă, 23 aprilie 2011

S-au dat jos covoarele, ce e de făcut?

Publicat în Revista "15 minute

A trecut moda covoarelor, le-am dat jos de pe pereţi şi aceștia ne privesc goi şi înfriguraţi, cerînd parcă un dram de culoare şi de suflet… Cu orice am dori să însufleţim pereţii unei încăperi – fotografii cu oameni dragi şi amintiri frumoase, lucrarea pictorului preferat, primii papucei ai copilului, colecţia de monede sau poate arme, scrisorile de dragoste ale părinţilor sau broderiile bunicii – toate au nevoie de un cadru bine ales care să pună în valoare lucrarea, fiind în armonie cu aceasta.
În Chişinău există un salon cu o colecţie impresionantă de rame, pentru orice gust şi aproape orice buzunar, care poate rezolva această dilemă, apărută după „căderea covoarelor”.


Rame deosebite pentru gusturi felurite
Salonul „molDeco”, deschis în anul 2004 în centrul capitalei şi în 2009 în sectorul Rîşcani, s-a dezvoltat an de an, reuşind să aibă cea mai bogată colecţie de rame din Moldova. Diferite stiluri şi texturi, diferite forme şi dimensiuni, de la lemn pînă la aluminiu sau plastic, de la modern pînă la clasic – oferta este largă, iar odată ce ai păşit pragul salonului pentru a găsi o ramă, te vei alege neapărat cu o achiziţie pe măsura așteptărilor!
Important e că „molDeco” nu este doar un magazin, ci un un prieten şi un partener de încredere. Angajaţii salonului îţi oferă consultanţă şi merg cu tine „pînă în pînzele albe”, pînă cînd alegi cea mai potrivită ramă şi eşti mulţumit din toate punctele de vedere.
Ramele se fac la comandă, cu profiluri de calitate superioară, importate din Italia şi lucrate cu grijă în atelierele din Moldova. De-a lungul timpului, Salonul de Artă „molDeco” a stabilit relaţii de colaborare cu mai mulţi parteneri, adunînd astfel o colecţie variată de rame originale. Oferta de preţuri este foarte largă, răspunzînd cererii unui segment larg de consumatori.
Mai mult decît un salon de rame…
Născut dintr-o pasiune pentru frumos, „MolDeco” a ajuns mai mult decît un simplu salon de înrămări. Stela Moldovanu, proprietara salonului, spune că ideea a apărut din propria necesitate de a-şi înrăma broderiile în mod deosebit, dar odată ce a descoperit că îi place ceea ce face şi că acest segment trebuie dezvoltat în ţara noastră, a ales să deschidă un salon de artă. „I-am spus art -salon pentru a accentua faptul că la noi se lucrează foarte mult la fiecare ramă. Sîntem pasionaţi de ceea ce facem şi asta e mai mult decît lucru tehnic, e vorba de un concept, exact ca şi cum ai crea o operă de artă.”
Un spaţiu special în saloanele „molDeco” este destinat unei mici galerii de artă – cu picturi şi fotografii originale. Aceasta este o haină a salonului şi nu o activitate de bază, galeria creînd o atmosferă artistică în salon.
„molDeco” a găzduit şi cîteva expoziţii personale ale unor pictori autohtoni, cum ar fi Gheorghe Lisiţa, Vlad Tabac, Valeriu Buev şi mai recent o expoziţie cu lucrări grafice ale lui Vasile Botnaru, vernisările devenind deja o tradiţie frumoasă.
Posterele – o tendinţă europeană în designul locuinţei
Utilizarea posterelor pentru decorarea locuinţei sau a diferitor localuri este adesea practicată în Occident. Această tendinţă încearcă să o aducă şi „MolDeco” printr-o colecţie bogată de postere italiene. Acestea sînt fie reproducţii după opere celebre, pe care altfel poţi să le vezi doar în muzee, fie imagini decorative, potrivite diferitor tipuri de interior. Postere alb/negru sau color, retro, clasic sau abstract, natură, nuduri, oraşe – oricare din ele reprezintă o alegere accesibilă pentru completarea reuşită a unui decor.
Bia Bijou – hand made unicat
Chiar dacă intri în salonul de „molDeco” pentru a alege o ramă, un tablou sau un poster, privirea îţi este inevitabil atrasă de ele – bijuteriile şi accesoriile lucrate manual. Colorate, sclipitoare, unice, din textil sau sticlă, combinaţii care te lasă fără cuvinte. La bijuterii se lucrează chiar în salonul de artă. Meşteriţe dibace lucrează cu pasiune şi creează accesorii unice chiar sub ochii tăi, avînd astfel posibilitatea să vezi cum se naşte o broşă, un colier sau o pereche de cercei.
„Nu lucrăm după anumite tipare, nu facem schiţe după care să repetăm o bijuterie sau alta. Totul se petrece la nivel intuitiv, ceea ce păstrează caracterul unic al fiecărei lucrări” spune proprietara salonului.
Un musafir mulţumit devine un client fidel
Clienţii fideli pot beneficia de cartele de reduceri, iar la unele produse din colecţiile mai vechi sînt stabilite reduceri de 30-50 % pentru oricine. De asemenea, salonul oferă gift card-uri, în sumă de 250, 500 şi 1000 lei – destinate celor care vor să dăruiască ceva deosebit, dar nu ştiu ce anume. Pentru a nu da greş, oferi cardul în dar şi persoana îşi alege cadoul după propriul gust.
Un asortiment bogat de rame, postere şi bijuterii, o atitudine corectă şi responsabilă faţă de clienţi, calitate la cele mai înalte standarde, respectarea termenilor şi oferta de servicii complete – consultare, înrămare, montare, livrare – toate acestea fac din salonul de artă „MolDeco” un partener de încredere în înfrumuseţarea locuinţei şi, de ce nu, a propiei vieţi.
www.moldeco.md
text » Ludmila Sîrghi
Revista "15 minute"

2 comentarii:

Anonim spunea...

Super!!!!!!!!!!!!!!!



Imi place felul tau de a spune lucrurilor pe nume!!!!!!!Mult succes!

Linda spunea...

:) Mulţumesc mult!

Aşa să fie! :)

Trimiteți un comentariu

Citeşte şi asta :)

Related Posts with Thumbnails