Dependenţă de dragoste...

Privesc fotografia de alături şi mă regăsesc, într-un fel, în ea... Scrânciobul ăsta e la fel ca şi sufletul meu acum... zboară singur şi trist... Nu ştiu de ce... nu ştiu încotro... Poate ar vrea sa fie mai aproape de cer, de lumină... 
Dar cerul e trist azi pentru el şi nici soare nu e... 


Probabil fotografia asta ar fi mai plina de viaţă, dacă ar avea un pic de culoare, un zâmbet inocent şi lipsit de griji de copil, nişte raze de soare jucându-se cu vântul prin pletele acestuia şi un altcineva... un altcineva care l-ar ajuta pe celalalt sa zboare... 


Azi simţeam nevoia, poate mai mult ca oricând, de afecţiune... dar n-am primit-o din partea nimanui... Am vrut s-o ofer eu, dar s-a dat "ignore" cererii mele... şi asta m-a facut si mai trista. 


Şi m-am trezit întrebându-mă de ce oamenii depind atât de mult de alţi oameni? De ce eu depind atât de mult de altcineva? Sufleteşte...


Poate pentru ca iubesc... 
Sufletul meu nu vrea sa înţeleagă uneori lucruri simple, nu vrea să înţeleagă lipsa celui care îl face să zboare, fie aceasta motivată, fie nu... 
Fiindcă nu poate să înţeleagă. Fiindcă nu vrea să înţeleagă. Fiindcă e dependent. 


De ce dragostea crează dependenţă? Vreau ca dragostea sa-mi dea doar libertate... 
Vreau să iubesc, fără să-mi rănesc sufletul cu dependenţa mea... şi nici pe "celălalt" nu vreau să-l rănesc...
Vreau doar să iubesc.