Portretul unui om drag...

Când ni s-a spus că avem de făcut portretul cuiva la „Retorică”, mi-a apărut în minte, fără vre-un anunţ preventiv, chipul ei. Când am auzit în şirul lung de posibilităţi de a alege acea persoană, cuvântul „dragă” sau „care ne-a influenţat pozitiv”, am ştiut cu siguranţă că ea va fi eroina caracterizării mele. Şi totuşi foaia mea a rămas albă minute în şir, înainte de a începe a scrie, fără să pot nota măcar un cuvânt. Sute, mii de gânduri îmi veneau în minte atunci, amintiri, frânturi din fraze, imagini în viteză... Şi totuşi foaia mea rămânea goală. Mda...Mi se păruse o misiune mult mai uşoară, dar mi-am dat seama că pentru a străbate întreaga personalitate a ei, fără hartă şi compas nu mă pot descurca.

O ţin minte de când eram mică, pentru că am avut norocul să avem aceleaşi rădăcini. M-am apropiat însă sufleteşte de ea, mai mult în această vară, când am avut posibilitatea să stăm mai mult timp împreună. Mi-a devenit o soră mai mare, de la care am învăţat şi încă mai învăţ foarte mult.

Ceea ce mă fascinează mai mult la ea este imensul bagaj de cunoştinţe şi experienţă, adunat timp de 24 de ani. Aş putea sta ore în şir de vorbă cu ea... sau doar s-o ascult. Abordează multe teme, pe care însă nu le epuizează. Trece cu uşurinţă de la un subiect la altul, de la fotbal, Formula 1 – sporturi pe care le iubeşte, la calculatoare – pe care le cunoaşte până la detaliile interioare, fără să fi urmat cursuri speciale; de la psihologie, la istorie şi până la filozofia cu întrebările ei existenţiale. Mă întreb de multe ori, cum poate să ştie atât de multe, de parcă ar fi trecut peste ani de experienţă? Răspunsul vine din curiozitatea sa de a cunoaşte lumea, de a cunoaşte tot ce poate cunoaşte un om. Nu lasă nici o întrebare fără răspuns. Caută, cercetează, întreabă, sapă până dă de izvorul de la care îşi poate adăpa însetata-i de cunoaştere minte.

Are o minte ageră, analitică, capabilă să dezlege cele mai complicate noduri. Ştie ce vrea şi nu se lasă până nu-şi atinge scopul propus. Fire insistentă şi tenace, curajoasă, ambiţioasă şi cu o putere de muncă deosebită.
Exigentă faţă de sine, şi-a cultivat principii şi valori, care acum dau roade bogate – dragostea, respectul şi încrederea celor din jur.
Se remarcă întotdeauna prin originalitate şi imaginaţie bogată, e sufletul unei companii, mereu activă şi energică. Este tot timpul în mişcare: de la un om la altul, de la o activitate la alta. Statul acasă pe canapea, fără treabă, lenevia şi plictiseala nu e de ea.
Nu-i plac oamenii care se cred centrul Universului şi care se aventurează în teme pe care nu le cunosc, de obicei îi ironizează. De fapt, ironia şi spiritul critic sunt două calităţi (care pentru unii ar părea defecte) care stau la baza personalităţii ei.

Aşa e ea, sinceră. Spune întotdeauna ce gândeşte, chiar cu riscul de a jigni. Deşi deseori e ironică cu cei din jur, ştie să râdă şi de propriile greşeli. 

Are un bun simţ al umorului şi rare ori o vezi indispusă, pentru că nu-i place să-şi plângă de milă şi nici să se complacă.
Deşi este o fire puternică, o adevărată luptătoare, este şi sensibilă, înţelegătoare şi receptivă la suferinţele altora. Întotdeauna va fi gata să-ţi ofere un sfat bun, un cuvânt de încurajare, o îmbrăţişare... Dăruieşte dragoste necondiţionat, fără a cere o recompensă în schimb şi nu uită să spună întotdeauna „mulţumesc”.
Este o individualitate: cu un stil aparte, cu maniere excelente, cu o bibliotecă întreagă trecută în faţa ochilor şi cu o bogată lume interioară.
Îşi cunoaşte drepturile şi luptă atunci când este nevoie pentru a le apăra, iar când vine vorba de limba pe care o vorbeşte, va spune întotdeauna că limba sa e româna, având o conştiinţă naţională românească.

Am vorbit mai mult despre lumea ei interioară şi n-am prea spus despre aspectul ei fizic – am făcut intenţionat, pentru că cred cu tărie că ceea ce contează cu adevărat este ceea ce se află înlăuntru nostru. Dar până la urmă, calităţile ei interioare se exteriorizează foarte bine pe chipul ei. Astfel că, bunătatea şi înţelegerea se văd prin zâmbetul cald, curiozitatea se revarsă prin sclipirea ochilor, mereu ca un semn de întrebare, cultura prin maniere, inteligenţa prin cuvintele înţelepte...
La toate astea se adaugă feminitatea, tandreţea şi gingăşia, care îi pun în evidenţă destinaţia de a fi Minune a naturii – Femeie.

Portret realizat în anii de studenţie la cursul de "Retorică" (2008). 

Ce putem învăţa de la un copil?

"Un copil poate oricând să-l înveţe pe un adult trei lucruri, cum să fie mulţumit fără motiv, cum să nu stea locului niciodată şi cum să ceară cu insistenţă ceea ce-şi doreşte’’.

P. Coelho le-a menţionat doar pe acestea, însă lista ar putea continua şi continua...

Pentru copii nu există nici trecut şi nici viitor, în schimb ei au ceea ce noi am pierdut demult în tumultul vieţii – prezent, de el ei ştiu să se bucure şi ştiu să-l trăiască intens în fiecare clipă. Noi însă, alergăm într-o cursă nebunească cu 200 km/h şi uităm să mai punem piciorul pe frână, să coborâm din maşina pe care tot noi am construit-o pentru a ajunge cât mai repede la ţelul propus şi... să mergem desculţi prin iarba cu ochi umezi a dimineţii, să ne bucurăm de primele raze de soare, să ascultăm melodia blândă ce  vine de printre ramurile copacilor (şi nu doar cea din căştile player-ului) şi să râdem... să râdem pentru fiece rază de soare, la fel ca copiii. Ce minunat că există ei, cei care prin inocenţa şi naivitatea lor ne aduc aminte de o prospeţime a vieţii de care tindem să uităm în goana noastră după diplome şi titluri, după bani şi cariere de succes.

Deşi se nasc imperfecţi, copii mici au mintea şi inima curată, deschise pentru cunoaştere şi dragoste şi închise pentru gînduri întunecate. 

’’Un copil voia să scoată peştele din apă - să nu se înece.’’ Ce banală pare această propoziţie şi ce lipsită de sens... şi totuşi nu e, ci dimpotrivă. Aşa e firea copilului, blând şi iubitor faţă de aproapele său, grijuliu şi lipsit de invidie.

Copiii au o extraordinară capacitate de a ierta, nu ţin supărare, nu amintesc ce li s-a întîmplat în trecut şi nici nu pun condiţii cînd iartă, merg pur şi simplu înainte. Şi cum suntem noi...?

Copii sunt orbi cînd e vorba de culoarea pielii, de religie sau alte diferenţe faţă de ei. Ei nu ştiu ce înseamnă rasă sau prejudecăţi.

Copiii sunt plini de energie şi mereu puşi pe treabă (chiar dacă de alt gen), noi însă pînă nu suntem impuşi, de ’’cei mai mari’’ ori de noi înşine, stăm locului şi lenevim.

Şi încă ceva, copiii sunt cunoscuţi ca fiind ’’ întruparea întrebării’’. Sunt mereu dornici de a cunoaşte şi nu contenesc să întrebe ’’ De ce?’’. Să le urmăm exemplu, să învăţăm!

Puţine argumente? Poate. Cu siguranţă copiii dispun încă de multe calităţi, pe care noi, adulţii, le-am pierdut în drumul nostru spre cunoaştere, bani şi titluri. Să-i privim doar şi să încercăm să deprindem cîte ceva de la ei înainte de a-i învăţa să crească şi să uite de ele.

P.S.: Textuleţ scris prin 2007-2008 :)